Limba Romana

News

ANL va construi 24 de locuinţe pentru tineri în Boldeşti-Scăieni 24 locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, vor fi construite, în localitatea Boldeşti-Scăieni (jud. Prahova), de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Luni, 25 iunie 2018, ANL a preluat temporar, de la Primăria oraşului Boldeşti-Scăieni, amplasamentul pe care urmează să fie realizate zece apartamente cu o cameră și 14 apartamente cu 2 camere, repartizate în două blocuri cu regim de înălţime St+P+3E (subsol tehnic + parter + 3 etaje). Valoarea totală a contractului este de 2.974.680,16 lei. Până în prezent, la nivelul județului Prahova, ANL a finalizat, în cadrul Programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, un număr de 818 unități locative în localitățile Bușteni, Ploiești, Azuga, Câmpina, Vălenii de Munte și Sinaia. * * * Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.


25 JUN 2018

În atenția beneficiarilor semnatari ai contractelor de mandat cu ANL în vederea construirii de locuințe prin credit ipotecar în amplasamentul din str. Gării nr.25, municipiul Brașov, jud. Brașov


19 JUN 2018 Read more


11 MAY 2018 Read more


08 MAY 2018 Read more


27 APR 2018 Read more
1 2 3 4 5