Switch to English

Strada Fântânilor, Iași

IMPORTANT!

Persoanele interesate se pot adresa Biroului Relații cu Publicul, la numărul de telefon: 021.307.67.19, de luni până joi, în intervalul orar 08:00 - 16:30, și vineri, între orele 08:00 - 14:00.

Detaliile proiectului și informații referitoare la etapele privind contractarea locuinței pot fi obținute de la reprezentantului ANL din teritoriu, doamna Mihaela Savin, tel. 0730 591 044, la biroul din Piața Unirii, nr. 12, incinta Cinematografului Victoria.

Termenul de înscriere pentru contractarea locuinţelor din acest amplasament este 31 ianuarie 2017.

INFORMARE

Având în vedere că termenul de înscriere comunicat anterior, respectiv 31.01.2017, a expirat, pentru apartamentele necontractate până la această dată se continuă înscrierile. ANL va proceda la atribuirea lor în ordinea depunerii certificatelor de solvabilitate de către solicitanți până la contractarea tuturor locuințelor prevăzute în proiect.

 

Locație: Str. Fântânilor nr. 35-51, municipiul Iași, județul Iași

Suprafața totală teren: 6.065 mp

Nr. imobile: 3 blocuri de locuințe cu 1, 2 și 3 camere, cu regim de înălțime D+P+3E; total unități locative: 79

 

Bloc A

Bloc B

Bloc C

TOTAL

Număr apartamente cu o cameră

8

8

16

32

Număr apartamente cu 2 camere

12

12

15

39

Număr apartamente cu 3 camere

4

4

0

8

Total număr apartamente

24

24

31

79

Număr boxe

20

20

20

60

Număr garaje

6

6

0

12

Descriere bloc locuințe:

·       sistem constructiv: cadre din beton armat; fundarea construcției se va face printr-un sistem de piloți forați de diametru mare (60 de cm), legați la partea superioară printr-un radier de 80 de cm grosime. Pe tot perimetrul radierului se va executa o incintă din pereți mulați.

·       închideri exterioare: realizate din pereţi de 25-30 cm grosime de cărămidă termoeficientă/BCA termoizolaţi spre exterior cu polistiren expandat cu grosimea de 10 cm; şarpantă termoizolată cu vată minerală min. 20 cm grosime; tâmplaria exterioară din profile din PVC cu geam termoizolant;

·       compartimentări interioare: pereţi din zidărie de cărămidă 25 / 12,5 cm grosime sau pereți gipscarton; tavane tencuială / gipscarton; compartimentări între apartamente de min. 20 cm grosime;

·       finisaje interioare: pardoseli: gresie ceramică antiderapantă în zonele umede, holuri şi casa scării; parchet laminat în zonele de locuit; pereţi şi tavane: vopsea lavabilă; faianţă max. h=2,10 m la băi / grup sanitar, h=1,40 m în bucătărie; balustradă scară din oţel;

·       finisaje exterioare: faţadele vor fi finisate cu tencuială decorativă peste termosistem, culori pastelate; soclu – tencuială rezistentă la umezeală peste termosistem; parapeți la balcoane din beton cu partea superioară din confecție metalică;

·       acoperişul şi învelitoarea: acoperişul va fi tip şarpantă, din lemn ecarisat și ignifugat; învelitoarea va fi din tablă ondulată, prevăzută cu jgheaburi și burlane din tablă;

·       se prevăd contorizări individuale pe fiecare apartament pentru apă caldă / apă rece, energie electrică, gaze naturale; se vor prevedea nișe de palier pentru rețelele de distribuție și contoare, la care se adaugă rețeaua de TV/Internet/telefon;

·       instalaţii sanitare: alimentarea cu apă potabilă se va face prin conducte îngropate și branşament la coloana de apă; canalizarea apelor menajere se face către coloana de canalizare; apă caldă de consum pentru bucătărie şi băi este asigurată de rețeaua publică de termoficare;

·       instalaţii electrice: vor fi prevăzute instalaţii de iluminat şi prize, în fiecare încăpere; se va prevedea panou electric general de siguranţe în holul de intrare al fiecărui apartament;

·       instalaţii de curenţi slabi: se prevede priză TV în fiecare încăpere locuibilă, o priză Internet şi telefon în camera de zi, sonerie ușa de intrare / interfon acces scară parter;

·       instalaţii termice: încălzirea este asigurată prin branșarea la sistemul public de termoficare, prin intermediul radiatoarelor situate în fiecare încăpere a fiecărui apartament (excluzând spaţii depozitări, cămară); se va prevedea încălzire și pe holul de palier;

·       instalaţii gaz: se va prevedea racord al fiecărui apartament pentru aragaz amplasat în bucătărie; va fi prevăzut senzor de gaz în toate bucătăriile;

·       amenajări exterioare: fiecare construcţie va fi înconjurată perimetral de un trotuar de protecţie cu pante minime către exterior pentru îndepărtarea apelor; se vor prevedea alei pietonale și platformă împrejmuită pentru pubele gunoi menajer;

Utilități: Primăria Municipiului Iași va realiza din fonduri proprii viabilizarea terenului (rețelele de utilități, drumul de acces, spațiile verzi, iluminatul public, etc).

Teren: Terenul aferent locuințelor este transmis în folosință gratuită ANL de către Consiliul Local al Municipiului Iași, pe durata executării construcțiilor de locuințe. Ulterior predării locuințelor către beneficiari, autoritatea publică locală va stabili modul de exploatare a terenului.

Termen de finalizare: Locuințele vor fi realizate în termen de 17 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

 Bănci finanțatoare:

Prețuri:

Bloc A – apartamente

 

Nr. ap.

Etaj

Nr.

cam.

Arie utilă ap.

(mp)

Arie construită ap.

(mp)

Preț/ap.  

(Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț garaj (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț boxă (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț total

(Euro, inclusiv TVA 19%)

 

1

P

1

40,35

67,17

62.028,00

 

1.932

63.960

 

2

P

1

40,35

67,17

62.028,00

 

 

62.028

 

3

P

2

57,85

93,14

86.009,00

 

3.416

89.425

 

4

P

2

57,85

93,14

86.009,00

 

3.416

89.425

 

5

P

3

85,10

140,96

130.165,00

 

3.501

133.666

 

6

P

2

62,30

101,05

93.312,00

 

1.932

95.244

 

7

E1

1

40,35

67,17

65.162,00

 

1.932

67.094

 

8

E1

1

40,35

67,17

65.162,00

 

 

65.162

 

9

E1

2

57,85

93,14

90.355,00

10.082

1.932

102.369

 

10

E1

2

57,85

93,14

90.355,00

10.082

1.932

102.369

 

11

E1

3

85,10

140,96

136.741,00

 

3.501

140.242

 

12

E1

2

62,30

101,05

98.023,00

 

1.932

99.955

 

13

E2

1

40,35

67,17

63.278,00

10.255

1.932

75.465

 

14

E2

1

40,35

67,17

63.278,00

10.255

 

73.533

 

15

E2

2

57,85

93,14

87.744,00

 

1.932

89.676

 

16

E2

2

57,85

93,14

87.744,00

 

1.932

89.676

 

17

E2

3

85,10

140,96

132.795,00

 

4.341

137.136

 

18

E2

2

62,30

101,05

95.196,00

*18.320

1.932

115.448

 

19

E3

1

40,35

67,17

60.144,00

 

1.932

62.076

 

20

E3

1

40,35

67,17

60.144,00

 

 

60.144

 

21

E3

2

57,85

93,14

83.397,00

 

2.002

85.399

 

22

E3

2

57,85

93,14

83.397,00

 

2.002

85.399

 

23

E3

3

85,10

140,96

126.219,00

*18.320

4.341

148.880

 

24

E3

2

62,30

101,05

90.486,00

 

1.932

92.418

 

* garaj cu 2 locuri de parcare

 

               

Bloc B – apartamente

 

Nr. ap.

Etaj

Nr. cam.

Arie utilă ap. (mp)

Arie construită ap.

(mp)

Preț/ap.   (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț garaj (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț boxă (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț total

(Euro, inclusiv TVA 19%)

 

1

P

1

40,35

67,17

58.691,00

 

1.932

60.623

 

2

P

1

40,35

67,17

58.691,00

 

 

58.691

 

3

P

2

57,85

93,14

81.382,00

 

3.416

84.798

 

4

P

2

57,85

93,14

81.382,00

 

3.416

84.798

 

5

P

3

85,10

140,96

123.163,00

 

3.501

126.664

 

6

P

2

62,30

101,05

88.293,00

 

1.932

90.225

 

7

E1

1

40,35

67,17

61.657,00

 

1.932

63.589

 

8

E1

1

40,35

67,17

61.657,00

 

 

61.657

 

9

E1

2

57,85

93,14

85.495,00

10.082

1.932

97.509

 

10

E1

2

57,85

93,14

85.495,00

10.082

1.932

97.509

 

11

E1

3

85,10

140,96

129.386,00

 

3.501

132.887

 

12

E1

2

62,30

101,05

92.750,00

 

1.932

94.682

 

13

E2

1

40,35

67,17

59.874,00

10.255

1.932

72.061

 

14

E2

1

40,35

67,17

59.874,00

10.255

 

70.129

 

15

E2

2

57,85

93,14

83.024,00

 

1.932

84.956

 

16

E2

2

57,85

93,14

83.024,00

 

1.932

84.956

 

17

E2

3

85,10

140,96

125.652,00

 

4.341

129.993

 

18

E2

2

62,30

101,05

90.076,00

*18.320

1.932

110.328

 

19

E3

1

40,35

67,17

56.909,00

 

1.932

58.841

 

20

E3

1

40,35

67,17

56.909,00

 

 

56.909

 

21

E3

2

57,85

93,14

78.911,00

 

2.002

80.913

 

22

E3

2

57,85

93,14

78.911,00

 

2.002

80.913

 

23

E3

3

85,10

140,96

119.430,00

*18.320

4.341

142.091

 

24

E3

2

62,30

101,05

85.619,00

 

1.932

87.551

 

* garaj cu 2 locuri de parcare

 

 

Bloc C – apartamente

 

Nr.

ap.

Etaj

Număr camere

Arie utilă ap.

(mp)

Arie construită ap.

(mp)

Preț/ap.   (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț boxă (Euro, inclusiv TVA 19%)

Preț total (Euro, inclusiv TVA 19%)

 

1

D

2

61,70

99,44

84.530,00

 

84.530

 

2

D

2

61,70

99,44

84.530,00

 

84.530

 

3

D

2

62,30

101,14

85.973,00

 

85.973

 

4

P

1

40,35

67,23

60.653,00

 

60.653

 

5

P

1

40,35

67,23

60.653,00

 

60.653

 

6

P

2

57,85

93,23

84.113,00

1.980

86.093

 

7

P

2

57,85

93,23

84.113,00

1.980

86.093

 

8

P

1

40,35

67,23

60.653,00

 

60.653

 

9

P

1

40,35

67,23

60.653,00

 

60.653

 

10

P

2

62,30

101,14

91.249,00

1.980

93.229

 

11

E1

1

40,35

67,23

60.071,00

 

60.071

 

12

E1

1

40,35

67,23

60.071,00

 

60.071

 

13

E1

2

57,85

93,23

83.305,00

1.980

85.285

 

14

E1

2

57,85

93,23

83.305,00

1.980

85.285

 

15

E1

1

40,35

67,23

60.071,00

 

60.071

 

16

E1

1

40,35

67,23

60.071,00

 

60.071

 

17

E1

2

62,30

101,14

90.363,00

1.980

92.343

 

18

E2

1

40,35

67,23

58.315,00

1.708

60.023

 

19

E2

1

40,35

67,23

58.315,00

1.406

59.721

 

20

E2

2

57,85

93,23

80.871,00

1.980

82.851

 

21

E2

2

57,85

93,23

80.871,00

1.980

82.851

 

22

E2

1

40,35

67,23

58.315,00

1.391

59.706

 

23

E2

1

40,35

67,23

58.315,00

2.052

60.367

 

24

E2

2

62,30

101,14

87.729,00

1.980

89.709

 

24

E3

1

40,35

67,23

55.394,00

2.052

57.446

 

26

E3

1

40,35

67,23

55.394,00

1.391

56.785

 

27

E3

2

57,85

93,23

76.820,00

1.980

78.800

 

28

E3

2

57,85

93,23

76.820,00

1.980

78.800

 

29

E3

1

40,35

67,23

55.394,00

1.406

56.800

 

30

E3

1

40,35

67,23

55.394,00

1.708

57.102

 

31

E3

2

62,30

101,14

83.331,00

1.980

85.311

 

 

Perspective, plan de situație amplasament Str. Fântânilor nr. 35-51, municipiul Iași, județul Iași

Fațade, planuri Bloc A și B,  amplasament Str. Fântânilor nr. 35-51, municipiul Iași, județul Iași

Fațade, planuri Bloc C,  amplasament Str. Fântânilor nr. 35-51, municipiul Iași, județul Iași