Switch to English

Bulevardul Garii, Brasov

BULEVARDUL GĂRII NR.25, BRAȘOV

 

IMPORTANT!

Termenul limită de înscriere este 30.11.2018.

După această dată nu se mai acceptă solicitanți decât în limita renunțărilor sau rezilierilor contractelor deja semnate.

Persoanele interesate se pot adresa Biroului Relații cu Publicul, la numărul de telefon 021 320.61.22, de luni pana joi, în intervalul orar 08:00-16:30, și vineri, între orele 08.00-14.00.

Detaliile proiectului și informații referitoare la etapele privind contractarea locuinței pot fi obținute la biroul din Brașov, Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 23, bloc C7 Centrul Civic, camera 302, tel. 0753.453.478, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00- 18.00.
 

INFORMARE

ANL va cere solicitanților înscriși depunerea certificatelor de solvabilitate și acolo unde este cazul a declarațiilor notariale, în vederea întocmirii listei de priorități.

În situația în care există mai multe cereri pentru același apartament, beneficiarii care nu au fost selectați, în urma punctajului rezultat în baza declarațiilor notariale, vor fi invitați să opteze pentru alt apartament.

Pentru apartamentele necontractate se continuă înscrierile, iar ANL va proceda la atribuirea lor în ordinea depunerii certificatelor de solvabilitate de către solicitanți până la ocuparea integrală a blocului.

Deoarece ANL intenționează să demareze lucrările de construcții-montaj într-un timp cât mai scurt și ținând cont că au fost formulate solicitări ale unor potențiali beneficiari de a achiziționa și a doua locuință în acest amplasament, ANL informează doritorii că, numărul de apartamente ce se pot contracta de către o persoană nu este limitat, atâta timp cât există unități locative disponibile.

ANUNȚ

Agenția Națională pentru Locuințe a obținut autorizația de construire nr.243/2018.

INFORMARE

20.07.2018

Începând cu data de 01.08.2018, beneficiarii care au încheiat contracte de mandat cu ANL și au actualizat solvabilitatea/oferta de credit de la băncile finanțatoare vor fi invitați să semneze Contractele de Construire cu Antreprenorul General, la un notar public, cu legalizare de semnătură.

ANUNȚ

Apartamentele rămase libere, disponibile în vederea contractării de către noi solicitanți sunt prezentate în tabelul următor:

 

 

SCARA A

         

cod

nr.ap.

etaj

nr.   cam.

Ac ap.(fara balc)

Ac balc

STc ap ( Ac ap+Ac balcon+cota parte din Ac comuna)

Valoare de vanzare/ap   - EURO-

A_1.5

5

1

2

79,10

4,60

117,56

54.377

A_1.6

6

1

2

72,45

13,50

117,92

54.544

A_1.7

7

1

2

73,00

13,50

118,60

54.861

  

 

 

SCARA B

         

cod

nr.ap.

etaj

nr.   cam.

Ac ap.(fara balc)

Ac balc

STc ap ( Ac ap+Ac balcon+cota parte din Ac comuna)

Valoare de vanzare/ap   - EURO-

B_0.41

3

P

2

75,30

-

107,48

45.974

B_0.42

4

P

1

55,75

-

79,97

34.206

B_1.45

7

1

2

79,10

4,60

117,56

54.381

B_2.48

10

2

1

54,25

11,50

88,77

41.063

B_2.50

12

2

1

58,55

8,00

92,27

42.681

B_3.53

15

3

2

79,10

16,00

128,96

58.529

B_5.60

22

5

1

54,25

12,30

89,30

39.363

B_5.61

23

5

2

79,10

8,30

121,26

53.451

B_6.64

26

6

1

54,25

11,50

88,77

39.129

B_6.66

28

6

1

58,55

8,90

93,17

41.070

 

Locatie: Bulevardul Garii nr.25 -  Brasov

Suprafata totala teren: 1.410 mp

Numar imobile: 1 bloc locuinte cu 2 scari, regim de inaltime 2S+P+8E+M

Numar apartamente: 76 (27 apartamente cu 1 camera, 40 de apartamente cu 2 camere si 9 apartamente cu 3 camere)

Descriere: Blocul va avea doua niveluri la subsol si doua scari cu acces separat si circulatii verticale si orizontale separate, adapost antiaerian la subsol, centrale termice de apartament si cate doua lifturi pentru fiecare scara, care coboara pana la primul nivel de subsol. Toate locuintele vor fi decomandate.

Apartamentele sunt repartizate astfel:

 

SCARA A

SCARA B

Numar apartamente cu 1 camera

Numar apartamente cu 2 camere

Numar apartamente cu 3 camere

Numar apartamente cu 1 camera

Numar apartamente cu 2 camere

Numar apartamente cu 3 camere

Parter

3

1

-

3

1

-

Etaj 1

1

3

-

1

3

-

Etaj 2

1

3

-

2

1

1

Etaj 3

1

3

-

1

3

-

Etaj 4

1

3

-

2

1

1

Etaj 5

1

3

-

1

3

-

Etaj 6

1

3

-

2

1

1

Etaj 7

1

3

-

1

3

-

Etaj 8

2

1

1

2

1

1

Mansarda

-

-

2

-

-

2

Total

12

23

3

15

17

6

Total scara

38

38

 

Utilitati: Primaria Municipiului Brasov va realiza, din surse de la bugetul local, lucrarile de viabilizare a terenului (retelele de utilitati, drumurile, parcarile si spatiile verzi).

Teren: Terenul aferent locuintelor va fi dat in folosinta beneficiarilor pe toata durata existentei constructiei, contra unei taxe de utilizare anualesau a unei redevente (in cazul concesiunii terenurilor) al carei cuantum va fi stabilit de Primaria Municipiului Brasov.

Termen de finalizare: Locuintele vor fi realizate in termen de 18 luni de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor.

Banci finantatoare:

BRD Groupe Societe Generale

Piraeus Bank

CEC Bank

Sistemul constructiv: Arhitectura cladirii va respecta caracterul arhitectural general al zonei si caracteristicile tipului de functiune propus - locuirea, inscriindu-se in scara definita de cladirile existente.

Se va mentine un raport de plin - gol caracteristic functiunii, cu aport adecvat de lumina naturala in toate camerele de locuit, fara pereti cortina.

Structura cladirii este duala, compusa din cadre si diafragme din beton armat. Planseele sunt din beton armat turnat monolit. Sarpanta in doua ape va fi executata din beton armat, termoizolata, iar invelitoarea este din membrana hidroizolanta de culoare alba.

Fundatia cladirii este de tip radier general, pe care sprijina diafragmele si stalpii ce compun subsolul 2 si 1.

Inchiderile exterioare vor fi realizate din pereti de BCA de 25 cm cu termoizolatie din polistiren expandat de 10 cm. Compartimentarile interioare vor fi din BCA de 15 cm si pereti usori de gips-carton pe structura metalica.

Tamplaria exterioara va fi din PVC, cu finisaj de culoare alba, cu rupere de punte termica si geam termoizolant.

Finisaje interioare: pardoselile vor fi din gresie 30x30cm (baie, bucatarie, casa scarii balcoane), parchet laminat (birou, living, loc de luat masa, hol, dormitoare). Peretii vor fi finisati cu vopsea lavabila de culoare alba, iar in bai si bucatarii se va monta faianta pana la inaltimea prevazuta in proiect. Tavanele vor fi finisate cu vopsea lavabila alba.

Finisaje exterioare: Vopsitorie de exterior alba si gri.Tamplaria exterioara va fi din PVC cu finisaj culoare alba si geam termoizolant.

Utilitati / Instalatii: Cladirea va fi racordata la retelele din zona.

Alimentare cu apa: Imobilul se va conecta la reteaua locala de distributie a apei.

Canalizare: Imobilul se va conecta la reteaua locala de colectare a apelor uzate.

Incalzire si gaze naturale: Cladirea se conecteaza la reteaua locala de distributie a gazelor naturale conform proiectului de specialitate. Incalzirea si alimentarea cu apa calda menajera se vor realiza individual in fiecare apartament prin intermediul unei centrale termice proprii.

Instalatii electrice: Cladirea se va racorda la reteaua locala de distributie a energiei electrice.

Toate locuintele vor fi contorizate individual (apa, energie electrica, gaze naturale).

 

BROSURA PREZENTARE | PLANURI